De ce plânge imediat ce îl lași din brațe?

În brațe tace. Îl așezi în pătuț și, după câteva secunde, începe să plângă din nou. Îl iei iar în brațe și se liniștește aproape instantaneu. Dacă ai trăit această experiență, probabil că te-ai întrebat măcar o dată: «Îl obișnuiesc prea mult în brațe?»"

Este una dintre cele mai frecvente întrebări ale părinților. Și este ușor de înțeles de ce. În jurul lor există încă multe sfaturi contradictorii: „Lasă-l să plângă, trebuie să învețe.” „Dacă îl iei de fiecare dată, se răsfață.” „Trebuie să devină independent.”

Dar ce ne spune ceea ce știm astăzi despre dezvoltarea copilului?

Pentru un bebeluș, brațele părintelui înseamnă siguranță

Un nou-născut nu se naște cu un creier complet dezvoltat. Zonele implicate în reglarea emoțiilor și a stresului se maturizează treptat în primii ani de viață. Până atunci, copilul are nevoie de ajutorul unui adult pentru a reveni la calm.

Daniel Siegel descrie acest proces prin conceptul de co-reglare. Cu alte cuvinte, înainte ca un copil să se poată liniști singur, are nevoie să fie liniștit de cineva.

Când îl ții în brațe, îi vorbești blând sau îl mângâi, îl ajuți să își organizeze propriul sistem nervos.

Plânsul nu este manipulare

Un bebeluș nu are dezvoltarea cognitivă necesară pentru a construi strategii de manipulare.

Plânsul este limbajul lui.

Prin plâns poate spune:

• mi-e foame;

• sunt obosit;

• mă doare ceva;

• m-am speriat;

• am nevoie de apropierea ta.

Din perspectiva teoriei atașamentului, plânsul activează un sistem biologic care are rolul de a readuce copilul aproape de persoana care îl protejează.

Pentru un adult, câțiva metri pot părea puțin. Pentru un bebeluș, însă, distanța poate însemna pierderea sentimentului de siguranță.

De ce se liniștește atât de repede când îl iei în brațe?

Vocea ta. Mirosul tău. Bătăile inimii tale. Căldura corpului tău.

Toate acestea sunt semnale pe care creierul bebelușului le asociază cu siguranța încă din timpul sarcinii și după naștere.

De aceea, de multe ori, plânsul se oprește aproape imediat.

Nu pentru că a „câștigat”.

Ci pentru că organismul lui a primit mesajul: „Acum sunt în siguranță.”

Vor exista perioade în care va avea nevoie și mai mult de tine

Mulți părinți observă că există zile în care copilul pare să nu accepte deloc să fie lăsat din brațe.

Pediatrul T. Berry Brazelton descrie aceste perioade ca fiind firești în dezvoltare. Înaintea unor achiziții importante – un salt în dezvoltarea cognitivă sau motorie – unii bebeluși devin temporar mai sensibili și caută mai mult contactul cu părintele.

Nu înseamnă că ai făcut ceva greșit.

Uneori înseamnă exact opusul: copilul folosește relația cu tine ca punct de sprijin în timp ce lumea lui interioară se schimbă.

Dar nu trebuie să stea numai în brațe?

Nu. Copiii au nevoie și de timp pentru explorare.

Diferența este că explorarea apare mai ușor atunci când există o bază sigură la care se pot întoarce.

Independența nu se construiește prin îndepărtarea copilului de părinte, ci prin experiențe repetate în care acesta descoperă că poate explora lumea și că, atunci când are nevoie, cineva este acolo pentru el.

Uneori, plânsul bebelușului nu activează doar sistemul lui de atașament, ci și propriul sistem nervos al mamei. Înainte ca ea să apuce să își spună „Știu de ce plânge”, corpul poate reacționa deja: inima începe să bată mai repede, apare tensiunea, neputința sau chiar iritarea. Aceste reacții nu înseamnă că este o mamă mai puțin iubitoare. Ele pot reflecta felul în care propriul ei sistem nervos răspunde la stres și experiențele pe care le-a trăit de-a lungul vieții. Uneori, plânsul copilului poate reactiva amintiri sau emoții vechi, fără ca mama să își dea seama.

De aceea, două mame pot răspunde foarte diferit aceluiași plâns. Una își păstrează calmul și îl ia în brațe, în timp ce alta simte panică, vinovăție sau nevoia de a opri imediat plânsul. Niciuna dintre aceste reacții nu spune cât de mult își iubește copilul. Ele vorbesc, în schimb, despre istoria fiecăreia. Uneori, copiii nu ne arată doar de ce au ei nevoie, ci scot la lumină și locurile din noi care au avut, cândva, nevoie de mai multă siguranță, alinare sau înțelegere. Iar conștientizarea acestor răni nu este un motiv de vinovăție, ci poate deveni un pas important spre vindecare și spre o relație mai blândă, atât cu copilul, cât și cu noi înșine.

Un gând pentru părinți

Dacă bebelușul tău plânge atunci când îl lași jos, nu înseamnă că faci ceva greșit.

Cel mai probabil, cheamă persoana care îi oferă protecție.

În timp, pe măsură ce sistemul lui nervos se maturizează și acumulează experiențe repetate de siguranță, va putea tolera tot mai bine separările scurte și va explora lumea cu mai multă încredere.

Poate că întrebarea nu este „Îl obișnuiesc prea mult în brațe?”, ci „Cum pot răspunde astăzi nevoii lui de siguranță, știind că tocmai prin aceste momente îl ajut să devină mai încrezător mâine?”

Resurse bibliografice:

• Bowlby, J. (2011), O bază de siguranță, Editura Trei, București;

• Brazelton, T. B. (2007), Puncte de cotitură. De la naștere până la 3 ani, Editura Fundația Generația;

• Hoffman, K., Cooper, G. & Powell, B. (2025), Cum să crești un copil sigur de sine. Cum să devii părintele de care are nevoie copilul tău, Editura Trei, București;

• Kirshenbaum, G. (2024), Știința iubirii de părinte, Editura ZYX Books, București;

• Saltman, B. (2021), Știința atașamentului. O călătorie în relația părinte-copil,  Pagina de psihologie, București;

• Siegel, D. J. & Bryson, T. P. (2019), Inteligența parentală. Disciplină dincolo de drame și haos emotional, Pagina de psihologie, București;

• National Scientific Council on the Developing Child. (2014). Excessive Stress Disrupts the Architecture of the Developing Brain, https://developingchild.harvard.edu/wp-content/uploads/2024/10/Stress_Disrupts_Architecture_Developing_Brain-1.pdf

• World Health Organization. (2018). Nurturing Care for Early Childhood Development; https://www.who.int/teams/maternal-newborn-child-adolescent-health-and-ageing/child-health/nurturing-care

‍ ‍