Bebelușul tău nu are nevoie de o mamă perfectă, ci de o relație sigură cu tine

Există un moment pe care aproape fiecare mamă îl trăiește, dar despre care se vorbește prea puțin. Este momentul în care își privește bebelușul și se întreabă, în liniște: „Oare fac suficient?” Poate după o noapte cu multe treziri. Poate după o zi în care copilul a plâns mai mult decât de obicei. Poate după ce și-a pierdut răbdarea și a ridicat tonul. Sau poate după ce a văzut pe internet imagini cu mame zâmbitoare, case impecabile și bebeluși care par să doarmă liniștiți. Atunci apare o voce interioară: "Poate că nu sunt o mamă suficient de bună..." Dacă ai avut vreodată acest gând, vreau să îți spun ceva. Nu ești singura!

Cea mai mare presiune nu vine de la copil

Paradoxal, bebelușii nu ne cer perfecțiune. Nu observă dacă ai reușit să bifezi toate lucrurile de pe lista ta și nici nu îi interesează dacă rufele sunt împăturite. Pentru ei, cel mai important lucru este să simtă că ești acolo: prezentă, atentă și conectată.

Ei simt dacă există cineva care îi ține în brațe atunci când le este greu. Cineva care încearcă să le înțeleagă nevoile. Cineva la care se pot întoarce atunci când lumea devine prea mare, prea zgomotoasă sau prea înfricoșătoare pentru ei.

Încă din primele luni de viață, bebelușii își privesc părinții pentru a înțelege lumea. În expresia feței noastre, în tonul vocii și în felul în care răspundem emoțiilor lor, ei învață dacă lumea este un loc sigur și dacă propriile lor trăiri sunt acceptate.

Atunci când le observăm emoțiile și le răspundem cu blândețe – „Te simți trist astăzi...”, „Te-ai speriat...”, „Văd că îți este greu...” – îi ajutăm să înțeleagă că toate emoțiile sunt firești și că nu trebuie să le trăiască singuri. În timp, aceste mii de momente de conectare devin temelia reglării emoționale și a încrederii în sine.

Acesta este începutul atașamentului sigur. Pentru un bebeluș, cea mai importantă oglindă nu este oglinda din cameră, ci chipul părintelui. În privirea noastră, el descoperă cine este și cât de sigură este lumea în care a venit.

Dar dacă greșesc?

Toți părinții au momente dificile. Există zile în care oboseala este mai mare decât răbdarea. Zile în care plânsul pare nesfârșit, iar resursele noastre par epuizate. Zile în care simțim că nu mai știm de ce are nevoie copilul sau că nu mai putem răspunde cu aceeași blândețe. Și totuși...

Cercetările din domeniul atașamentului ne oferă un mesaj plin de speranță: bebelușii nu au nevoie de părinți perfecți. Au nevoie de părinți care, atunci când apar momente de deconectare, sunt dispuși să se reconecteze. Îl iau din nou în brațe, îl privesc cu căldură, îl liniștesc și îi transmit, prin prezența lor: „Sunt aici. Ești în siguranță.”

Într-o relație sănătoasă nu există conectare perfectă în fiecare clipă. Există însă disponibilitatea de a reveni unul către celălalt. Iar pentru un bebeluș, aceste momente repetate de reconectare sunt cele care construiesc, în timp, sentimentul profund că lumea este un loc sigur și că nu este singur atunci când îi este greu.

Dincolo de comportament există întotdeauna o nevoie

Una dintre ideile care m-au impresionat cel mai mult în ultimii ani vine din programul internațional Good Inside, dezvoltat de psihologul american Dr. Becky Kennedy. Mesajul este simplu, dar profund: atât copiii, cât și părinții sunt „buni în interior”. Comportamentele dificile nu definesc cine este copilul și nici cine este părintele. Ele sunt, de cele mai multe ori, expresia unei nevoi neîmplinite, a unei emoții copleșitoare sau a unor abilități aflate încă în dezvoltare.

Această perspectivă schimbă complet felul în care privim relația cu copilul. În loc să ne întrebăm „Cum îl fac să înceteze?”, începem să ne întrebăm „Ce încearcă să îmi spună prin acest comportament?”. Și, poate la fel de important, începem să privim cu mai multă blândețe și propriile noastre reacții. Pentru că și părinții au nevoie, uneori, de înțelegere și de compasiune.

Emoțiile sunt oportunități de conectare

Programul australian Tuning in to Kids, dezvoltat la University of Melbourne, are la bază peste două decenii de cercetare privind dezvoltarea emoțională a copiilor și relația părinte–copil. Una dintre ideile centrale ale programului este că emoțiile dificile nu sunt obstacole de evitat, ci oportunități de conectare și învățare.

Atunci când părintele observă emoția copilului, o numește, o validează și îl însoțește cu calm, copilul învață treptat să își înțeleagă propriile trăiri și să le gestioneze. Cercetările au arătat că această abordare contribuie la dezvoltarea reglării emoționale, la reducerea dificultăților de comportament și la consolidarea relației dintre părinte și copil. Cu alte cuvinte, nu încercăm să eliminăm emoțiile copilului, ci îl ajutăm să descopere că poate trece prin ele fără să fie singur.

Bebelușul tău are nevoie de o bază sigură din care să descopere lumea

Programul internațional Circle of Security Parenting vorbește despre unul dintre cele mai prețioase daruri pe care le putem oferi unui copil: să simtă că are întotdeauna o bază sigură din care poate explora lumea și un refugiu sigur la care se poate întoarce ori de câte ori are nevoie.

Pentru un nou-născut, explorarea poate însemna ceva foarte simplu: să își îndrepte privirea către lumina care pătrunde prin fereastră, să urmărească frunzele care se mișcă în vânt, să asculte un sunet nou sau să descopere chipul unei persoane dragi. Iar atunci când această explorare devine prea intensă, prea obositoare sau înfricoșătoare, are nevoie să găsească din nou siguranță în brațele, vocea și prezența părintelui său.

De multe ori, plânsul este chiar modul prin care bebelușul ne spune că este timpul să se întoarcă în acest loc sigur. Un bebeluș care plânge nu ne spune că am eșuat ca părinți. Ne spune că are nevoie de noi. Uneori îi este foame. Alteori este obosit, speriat, suprastimulat sau pur și simplu are nevoie să simtă apropierea persoanei care îi oferă siguranță.

Nu este întotdeauna ușor să înțelegem ce încearcă să ne comunice. Și este în regulă. Atașamentul sigur nu înseamnă să ghicim perfect fiecare nevoie a copilului, ci să fim disponibili, curioși și să încercăm, din nou și din nou, să îl înțelegem. Tocmai această disponibilitate îi transmite bebelușului unul dintre cele mai importante mesaje pe care le va învăța în primii ani de viață: „Când îmi este greu, nu sunt singur. Cineva este aici pentru mine.”

Atașamentul sigur nu se construiește atunci când părintele răspunde perfect de fiecare dată, ci atunci când copilul trăiește, zi după zi, experiența că emoțiile și nevoile lui sunt observate, luate în serios și întâmpinate cu grijă.

Și tu ai nevoie de cineva care să te țină în brațe

În cabinet întâlnesc adesea mame care îmi vorbesc despre vinovăție, oboseală și teama că nu fac suficient. Mame care își iubesc profund copiii, dar care simt că, indiferent cât ar face, parcă nu este niciodată destul.

Au grijă de toată lumea. Însă foarte rar cineva se oprește și le întreabă:

„Tu cum ești?”

Și mamele au nevoie să fie ascultate, înțelese și sprijinite.

Poate cel mai important lucru pe care îl uităm este că și mamele au fost, cândva, copii. Copii care au învățat ceva despre ei înșiși din felul în care au fost priviți, consolați sau criticați. Dacă, la un moment dat, au ajuns să creadă că trebuie să fie perfecte, că nu sunt suficient de bune sau că valoarea lor depinde de cât oferă celorlalți, aceste convingeri pot deveni, fără să își dea seama, parte din felul în care își trăiesc maternitatea.

Unele mame devin hiperprotectoare și le este greu să își lase copilul să exploreze lumea. Altele sunt foarte exigente cu ele însele și se învinovățesc pentru orice greșeală. Unele evită conflictele și renunță la propriile nevoi pentru a păstra armonia în familie, în timp ce altele încearcă să controleze fiecare detaliu, sperând că astfel își vor proteja copilul de suferință.

În spatele acestor comportamente nu se află lipsa iubirii. De cele mai multe ori se află frica: frica de a nu greși, de a nu răni, de a nu pierde legătura cu propriul copil.

Uneori, fără să ne dăm seama și fără să ne dorim acest lucru, putem ajunge  să așteptăm de la copii să ne confirme că suntem părinți buni, să ne facă mândri sau să umple goluri rămase din propria noastră copilărie. Însă relația sănătoasă se construiește atunci când responsabilitatea emoțională rămâne la adult, iar copilul este liber să fie, pur și simplu, copil.

Copiii nu au nevoie de părinți vindecați complet. Au nevoie de părinți dispuși să se cunoască pe ei înșiși, să își înțeleagă propriile răni și să aleagă, puțin câte puțin, un mod diferit de a fi în relație.

Poate că, în timp ce citeai acest articol, ai simțit că vorbește nu doar despre bebelușul tău, ci și despre copilul care ai fost tu. De multe ori, maternitatea nu ne oferă doar șansa de a ne crește copiii, ci și oportunitatea de a privi cu mai multă blândețe către propria noastră poveste. Iar atunci când noi începem să ne vindecăm, și copiii noștri cresc într-o relație mai sigură.

Lecturi recomandate

Acest articol este inspirat din cercetările privind atașamentul, dezvoltarea emoțională și neurobiologia relației părinte–copil. Pentru cititorii care doresc să aprofundeze aceste teme, recomand următoarele lucrări:

• Siegel, D. J., & Bryson, T. P. (2025). Creierul copilului tău. București: Bookzone. (Ed. orig. The Whole-Brain Child).

• Siegel, D. J., & Bryson, T. P. (2024). Creierul afirmativ. Cum să-ți ajuți copilul să fie curajos, rezilient și autonom. (Ed. orig. The Yes Brain).

• Siegel, D. J., & Hartzell, M. (2020). Parentaj sensibil și inteligent. Să ne înțelegem mai profund pe noi înșine pentru a crește copii echilibrați. București: Herald. (Ed. orig. Parenting from the Inside Out).

• Kennedy, B. (2023). Metoda Good Inside. Bunătatea interioară a copilului tău. București: Editura Trei. (Ed. orig. Good Inside: A Guide to Becoming the Parent You Want to Be).

• Winnicott, D. W. (2006). Copilul, familia și lumea exterioară (The Child, the Family and the Outside World).

Programe și modele de intervenție

• Circle of Security International – model de parenting bazat pe teoria atașamentului.

• Tuning in to Kids® – program de parenting centrat pe dezvoltarea competențelor emoționale ale copilului, dezvoltat la University of Melbourne.

Adriana Borlea
Psiholog și psihoterapeut autonom

Dacă te-ai regăsit în acest articol și simți că ai nevoie de un spațiu în care să vorbești despre provocările maternității fără teama de a fi judecată, te invit să descoperi proiectele dedicate părinților și serviciile cabinetului meu. Uneori, primul pas nu este să găsim toate răspunsurile, ci să ne simțim ascultate.