Terapia de cuplu Gottman – o abordare bazată pe peste 50 de ani de cercetare
Relațiile de cuplu trec, în mod firesc, prin perioade de apropiere și perioade de distanțare. Uneori apar conflicte care se repetă, alteori partenerii ajung să se simtă singuri chiar dacă locuiesc sub același acoperiș. Comunicarea devine dificilă, iar iubirea pare să fie acoperită de reproșuri, tăceri sau neînțelegeri.
Vestea bună este că relațiile pot fi reconstruite.
Terapia Gottman este una dintre cele mai bine studiate metode de terapie de cuplu din lume, dezvoltată de psihologii Dr. John Gottman și Dr. Julie Gottman, pe baza a peste cinci decenii de cercetare asupra mii de cupluri.
Ce este metoda Gottman?
Metoda Gottman nu îi învață pe parteneri să nu se mai certe. Cercetările au arătat că toate cuplurile au conflicte.
Diferența dintre relațiile sănătoase și cele care ajung să se destrame nu este lipsa conflictelor, ci modul în care acestea sunt gestionate.
În cadrul terapiei, accentul cade pe dezvoltarea unor abilități concrete care îi ajută pe parteneri să:
- comunice într-un mod respectuos;
- gestioneze conflictele fără a răni relația;
- își reconstruiască încrederea;
- își exprime aprecierea și afecțiunea;
- creeze o conexiune emoțională mai profundă;
- redescopere sentimentul că sunt o echipă.
Casa Relației Sănătoase
Modelul Gottman descrie relația ca pe o casă construită pe mai multe niveluri.
Fundația este reprezentată de cunoașterea lumii interioare a partenerului – ceea ce Gottman numește Love Maps. Cu cât ne cunoaștem mai bine unul pe celălalt, cu atât relația devine mai sigură.
Peste această fundație se construiesc:
- exprimarea afecțiunii și a admirației;
- răspunsul la încercările zilnice de conectare ("Întoarcerea către partener");
- perspectiva pozitivă asupra relației;
- gestionarea conflictelor;
- susținerea viselor și obiectivelor fiecăruia;
- crearea unui sens comun al vieții împreună.
Întreaga construcție este susținută de doi piloni esențiali: încrederea și angajamentul.
Cum decurge terapia?
Procesul începe printr-o evaluare atentă a relației.
Scopul nu este găsirea unui vinovat, ci înțelegerea modului în care funcționează dinamica dintre cei doi parteneri.
În cadrul ședințelor, cuplurile învață să:
-identifice tiparele repetitive care îi îndepărtează unul de celălalt;
-recunoască emoțiile și nevoile ascunse din spatele conflictelor;
-comunice fără critică, defensivitate sau dispreț;
-repare rapid momentele tensionate;
-creeze ritualuri de apropiere și conectare.
Terapia este practică, structurată și adaptată nevoilor fiecărui cuplu.
Pentru cine este potrivită?
Terapia Gottman poate fi utilă atunci când:
- conflictele se repetă fără să ajungă la o rezolvare;
- comunicarea s-a deteriorat;
- unul sau ambii parteneri se simt neînțeleși;
- apropierea emoțională și fizică s-a diminuat;
- încrederea a fost afectată;
- există dificultăți legate de parenting;
- cuplul dorește să își consolideze relația, chiar dacă nu se află într-o criză.
Nu este nevoie ca relația să fie "în pragul despărțirii" pentru a beneficia de terapie.
O abordare bazată pe cercetare
Metoda Gottman este apreciată la nivel internațional deoarece recomandările sale provin din cercetări riguroase și nu doar din observații clinice.
Multe dintre exercițiile utilizate în cabinet au fost validate științific și urmăresc dezvoltarea unor comportamente care cresc satisfacția și stabilitatea relației pe termen lung.
Cum lucrez în cabinet
În practica mea, îmbin experiența dobândită în psihoterapia sistemică cu cele mai recente abordări bazate pe cercetare în terapia relațiilor și vindecarea traumei.
În prezent urmez simultan două programe internaționale de formare care reprezintă pentru mine o direcție profesională de lungă durată:
The Gottman Institute, una dintre cele mai recunoscute școli din lume în terapia de cuplu bazată pe dovezi științifice;
IFS Institute, unde aprofundez modelul Internal Family Systems (IFS), o abordare modernă și profundă de înțelegere și vindecare a lumii interioare.
Învățarea continuă face parte din identitatea mea profesională. Aleg să studiez în cadrul institutelor care au dezvoltat modelele Gottman și Internal Family Systems deoarece cred că oamenii care își pun încrederea în mine merită intervenții bazate pe cercetare, practică și dezvoltare profesională permanentă.
Atunci când este potrivit, integrez perspectiva sistemică, principiile Gottman și elemente din modelul IFS, într-un mod personalizat, respectând ritmul și obiectivele fiecărui client.
Cred că relațiile sănătoase nu înseamnă absența conflictelor, ci capacitatea de a rămâne conectați, de a ne înțelege atât pe noi înșine, cât și pe persoana de lângă noi, chiar și în momentele dificile.
https://www.gottman.com/about/john-julie-gottman/